marți, 15 iulie 2014

Copiii trebuie să se joace afară, pentru a evita apariţia miopiei, susţine un studiu | REALITATEA .NET

In cazul in care iti doresti sa tratezi miopia si sa vezi bine fara ochelari afla ce obiceuri cotidiene iti strica vederea si ce obiceiuri {ar trebui sa efectuezi pentru ca vederea ta sa se imbunatateasca.
"Pentru sănătatea ochilor copiilor voştri, obligaţi-i să iasă din casă şi să se joace afară în timpul zilei: acesta ar putea fi noul slogan ce ar putea fi folosit pentru a stopa creşterea alarmantă a numărului de miopi din lumea întreagă, inclusiv în Franţa, unde până la 30% din tinerii cu vârstele cuprinse în intervalul 16 - 24 de ani şi circa 40% din populaţia totală suferă de această tulburare de vedere, informeaza lefigaro.fr. Într-adevăr, copiii care petrec mai mult timp în exterior sunt mai bine protejaţi contra miopiei, iar lumina naturală pare să fie factorul protector determinant, potrivit unui studiu recent britanic. Medicul Jeremy Guggenheim şi colegii săi de la Bristol's School of Social and Community Medicine şi de la Universitatea din Cardiff au analizat testele de acuitate vizuală în cazul a 7.000 de fete şi băieţi din comitatul Avon din sud-vestul Angliei, monitorizaţi de la vârsta de şapte ani şi până la vârsta de 15 ani. Părinţii lor au comunicat autorilor studiului numărul de ore petrecute de copiii lor afară, &...Copiii trebuie să se joace afară, pentru a evita apariţia miopiei, susţine un studiu | REALITATEA .NET

De multe ori lucrurile marunte conteaza cel mai mult. Ingrijindu-te de sanatatea ta, este estential pentru a avea grija de orice ai face.Solutiile eficiente de a imbunatati vederea natural, te ajuta sa ai intregul organism sanatos si trateaza miopia.

Tratament natural ce trateaza miopia:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu